Adevarul despre genii si cum e sa cresti un copil supradotat

Cum e sa cresti un copil supradotat
Avem doua genii in casa. Unul e iesit din lampa si indeplineste dorinte in stanga si in dreapta. Celalalt e un geniu adevarat. Fiecare ne uimeste in felul lui, dar azi iti voi vorbi numai despre unul dintre ei si cum e, din perspectiva mea, sa cresti un copil supradotat.
Te avetizez de la inceput, acest articol s-ar putea sa nu-ti placa. Nu va fi nici amuzant, nici nu te va invata nimic; nu-ti prezint nici o reteta, nici un ghid de supravietuire.
Ma astept, chiar, sa nu te regasesti deloc in el. Dar nu e un articol de umplutura; este o parte (foarte importanta) din viata noastra de familie, care contureaza mai bine povestea deciziei noastre de a face homeschooling.
 activitati cu un copil supradotat

Cum recunosti un copil supradotat?

(De fapt, de ce zic ca al meu ar fi asa?)

Invata mai repede decat ceilalti copii de varsta ei. La 7 luni se ridica singura in picioare si facea primii pasi. Cunostea toate marcile de masini inainte de a implini 3 ani. 
Are o memorie exceptionalaIsi aminteste detalii din intamplari, discutii si situatii care i s-au intamplat cand avea 1 an.
Intelege usor notiuni abstracte. La 11 luni ne-a demonstrat prima oara ca intelege notiunea timpului.
Nevoia ei cea mai mare este cunoasterea. Vrea sa stie totul, de la locul din care a fost cumparata o haina, pana la motivul pentru care nu ne auzim pe Luna. Si verifica informatiile in mai multe surse.
Prefera sa relationeze cu adulti sau copii mai in varsta decat ea.
Are un spirit de observatie foarte dezvoltat. Nimic nu-i scapa. Aude si vede lucruri abia perceptibile.
Traieste intens. Senzatiile, perceptiile si emotiile ei sunt mai puternice decat ale unui copil obisnuit. E mai vesela, mai activa, mai atenta, mai delicata, mai generoasa, mai empatica, mai trista, mai furioasa, mai galagioasa.
Are o energie nelimitata. Reusim sa o tinem pe scaun doar in timpul mesei, si asta partial. In plus, ea nu se culca, ci cade lata, cand rezervorul de energie e epuizat.

Ce inseamna pentru noi sa crestem un copil supradotat?

Tacere

Noi nu vorbim despre Una Mica (nu in afara cercului de pesoane care o cunosc si relationeaza cu ea direct). N-avem cui si n-avem cum sa vorbim astfel incat sa nu starnim invidie – pe asta am trait-o inca de cand Una Mica avea 9 luni.
Preferam ca oamenii curiosi sa observe si sa vorbeasca direct cu ea.

Adaptare la trairile intense

De multe ori, supradotarea vine la pachet cu intensificarea perceptiilor si trairilor.
Pe Una Mica zgomotele de la un loc de joaca sau un restaurant aglomerat o coplesesc. Asta a dus, pana acum, la refuzul de a intra intr-un loc de joaca, refuzul de a se apropia de un grup de copii galagiosi; sau, daca zgomotele s-au amplificat treptat, schimbarea comportamentului ei duce pana la gesturi violente.
Cand ne aflam in asemenea situatii incercam sa o scoatem din mediul respectiv cat mai repede. Daca nu de tot, cel putin cateva minute, in care sa petrecem timp unu la unu cu ea, sa ii vorbim despre situatie si despre ce ar putea face ca sa se simta mai bine.

Adaptare la nevoia constanta de cunoastere

Daca nu raspundem acestei nevoi, relatia cu ea se rupe usor. Din copilul calm, ascultator si generos care e (atunci cand ii raspundem nevoilor ei), devine un mic monstru agresiv, plin de furie si pus pe distrus.
Asa ca mergem cu mijloace de transport in comun, in loc sa luam masina, ca sa ii putem citi. Petrecem o mare parte din zi citind cu ea. Tot timpul explicam cate ceva.

Griji legate de relatiile cu alti copii

Una Mica nu are prieteni de varsta ei sau de varsta apropiata. Prefera sa se joace cu copii mai mari, dar ei nu o baga in seama. Dezirabil pentru ea este sa petreaca timp cu cat mai multi adulti, care sa-i raspunda la intrebari.
Daca se imprieteneste cu copii de varsta ei, mai mult ii imita. Cand vine ea cu propuneri, in scurt timp ramane singura, pentru ca ceilalti nu ii inteleg jocul. Mai bine se intelege cu Unu Mic, care o urmeaza neconditionat, decat cu copii de varsta ei.

Garda permanenta

Intre nevoia de cunoastere, rapiditatea cu care asimileaza informatiile, intensitatea cu care traieste si energia nelimitata, nu ne mai ramane timp de respiro. Daca nu lucram cu ea, lucram pentru ea. In timpul zilei nu avem pauza.
Cu greu a acceptat ca, in timpul somnului lui Unu Mic, sa ma lase sa lucrez 30 minute.

Teama de a nu fi de ajuns (sau de a nu face indeajuns)

De multe ori ni se intampla sa simtim ca nu ii facem fata. Sau ca nu raspundem suficient de bine nevoii ei de cunoastere. Incercam sa-i oferim cat mai mult din ce stim sau din ce avem atunci cand observam ca este interesata de un anumit lucru. Dar, de multe ori, avem impresia ca ne depaseste.
Din acest motiv am inscris-o la gradinita inca de la 1 an si 10 luni. Am ales, atunci, o gradinita care se prezenta ca fiind pentru astfel de copii. In mai putin de 6 luni era mutata in grupa copiilor de 4-5 ani. I-a placut la gradinita pana cand nu i-a mai placut. Lipsa de personal calificat, plecarea profesoarei de pian, reintoarcerea la  grupa ei de varsta (2-3 ani), toate au contribuit la asta. Apoi au fost muscaturile primite de la mai multi copii, care au dus la o stare de boala de lunga durata, tocmai pentru a evita intoarcerea la gradinita.

Neintelegere si refuz

Cu asta ne-am confruntat la gradinita de stat. Desi diferenta dintre ea si ceilalti copii din grupa era evidenta, ni s-a refuzat mutarea la o grupa de varsta mai mare. Desi am solicitat in repetate randuri, ni s-a refuzat accesul la profesorul de pian care venea in gradinita. Si chiar daca una din educatoare s-a prins ca Una Mica poate si stie mai mult, nici una dintre ele nu a inteles rolul esential pe care il aveau fata de ea. Una se plangea ca fetita noastra o solicita emotional prea mult; cealalta ne povestea despre cum toti copiii au dormit la pranz (cand ii punea intrebari punctuale despre Una Mica).

Uimire permanenta

Viata alaturi de copilul nostru supradotat este o uimire constanta. Ne putem declara obisnuiti cu salturile in cunoastere, memoria extraordinara, facilitatea cu care intelege concepte abstracte; dar, de fapt, ne uimeste permanent, cu tot ce face sau zice. Mental, suntem pregatiti sa ne puna interbari complexe si sa faca lucruri grozave. Dar, de fiecare data, ne ia prin surprindere.

Bucurie

Asta vedem zi de zi la copilul nostru supradotat. Bucuria de a se trezi dimineata devreme si de a vedea cat de frumos e rasaritul soarelui. Sau bucuria de a admira luna pe un cer senin de seara. De multe ori, bucuria ei este pentru lucrurile cele mai banale: sa alerge prin casa cu fratele ei, sa sara, sa tipe, sa se ascunda de noi sau cu noi.
Sunt perioade (nu doar ore, sau zile, ci saptamani intregi) in care totul e o joaca si o veselie continua. In care nevoia ei este, pur si simplu, de miscare sau de activitati fizice.
Si suntem bucurosi sa o vedem cat de frumos creste, cum adapteaza totul la propria ei personalitate si cum trece de la un ritm la altul.
Sa cresti un copil supradotat nu e un lucru cu care ne mandrim. Nu e nici un lucru de care ne plangem. Presupune sa ne adaptam in permanenta ritmul zilnic al vietii de familie, presupune sa oferim mai mult din tot ce avem.
Mai presupune sa acceptam: sa o acceptam pe ea in intreaga ei fiinta, sa acceptam piedicile care apar in dezvoltarea ei, sa acceptam ca, poate, nu facem indeajuns.
Si presupune o cautare permanenta. Parca avem un motor suplimentar atasat, pe care scrie „search”. Poate ca nu procedam corect; poate sunt cai mai bune/simple/sigure ca sa cresti un copil supradotat. Daca le vom descoperi sau nu, ramane de vazut. Suntem la inceput de drum, orientati cu fata spre o aventura a invatarii diferita de a altora.

*** Acest articol vine ca raspuns la Nu mai cresteti genii, cresteti copii fericiti, scris de Ioana Marinescu, aka Pisica pe sarma.

Daca vrei sa afli cum anume vorbim cu un copil supradotat, aceste articole ar putea sa-ti fie utile:

 Si daca ai o curiozitate iesita din comun si vrei sa stii ce facem cu un copil supradotat, ma poti urmari pe Instagram, unde gasesti imagini cu o parte (foarte mica) din activitatile noastre.

Iar pentru si mai multe lucruri faine, iti propun sa te inscrii la newsletter. Cam o data pe saptamana imi fac timp si iti trimit ceva special, pe mail. E suficient sa completezi campurile de mai jos:
 

 

/tatistaacasa.net/wp-content/uploads/2017/10/ADEVARUL-DESPRE-GENII-PIN.png” alt=”Cum e sa cresti un copil supradotat” width=”735″ height=”1102″ />

Save

Save

Save

Ma bucur daca dai share:

2 Replies to “Adevarul despre genii si cum e sa cresti un copil supradotat”

  1. aparate de etichetat says: Reply

    intr-adevar este o viata foarte intercativa si poate cu foarte multe compromisuri (financiare si nu numai) dar este superba in acelasi timp.

  2. In acest articol m-am regăsit în totalitate. Micuța mea e la fel, de mica extrem de precoce, foarte receptiva, cu o logica extraordinară, orientare în spațiu infinit mai mare decât a mea, etc. Cu aceeași situație m-am confruntat și eu, vorbind în cercurile de prieteni despre ea, observam priviri și grimase care mă făceau să îmi dau seama că nu are rost. Am primit și replica de “copil perfect, etc.” Așa că am renunțat să mai povestim despre ea, o lăsăm să fie naturala peste tot. Cu grădinița am avut aceleași experiențe.
    Pur și simplu mă bucur să vă citesc, sa văd că sunt părinți în ale căror experiențe mă regăsesc!

Leave a Reply

UA-108014515-1