Cum ii invatam pe copii sa fie recunoscatori si sa spuna multumesc

Cum ii invatam pe copii sa fie recunoscatori si sa spuna multumesc

Pe vremea mea, copiii asteptau sa vada daca Mos Nicolae le aduce nuielusa sau nu. Acum copiii asteapta doar cadouri. Multe, multe, cat mai multe. Ocazii sunt de tot felul: ba un Mos, ba un iepuras, o zi de nastere, onomastica, ziua de nastere a oricui altcuiva din familie, cand si ei primesc cadouri. Si o tin tot asa, dintr-un cadou in altul si dintr-o asteptare in alta de a primi si primi si primi. Cu atatea ocazii in care li se confirma ca e firesc sa primeasca (fara sa dea, la randul lor), noi ne punem intrebarea cum ii invatam pe copii sa fie recunoscatori.

De ce sa ii invatam pe copii sa fie recunoscatori?

A arata recunostinta, chiar si printr-un simplu „multumesc”, face parte din acel set de bune maniere pe care orice parinte si-l doreste bine intiparit in copilul sau.

Alte motive ar fi:

  • internalizarea comportamentelor „bune”, prin intarirea exemplelor pozitive (amintindu-le copiilor sa fie recunoscatori pentru mancarea pe care o primesc, efectul imediat a fost sa o auzim pe Una Mica spunand ca doreste sa dea din mancarea ei celor care nu au… a inceput prin a imparti din portia ei cu toti cei prezenti la masa);
  • dezvoltarea unor sentimente pozitive precum fericirea, rabdarea, iertarea;
  • reducerea stresului si dezvoltarea sentimentului de apartenenta (cine nu e acceptat atunci cand spune multumesc?);
  • diminuarea tendintei de comparatie cu ceilalti, inlaturarea unor sentimente negative precum invidia;
  • cresterea inteligentei emotionale, a empatiei: copilul devine capabil sa se puna in locul celui care face ceva frumos pentru el, isi doreste sa fie la randul sau generos, amabil, afectuos.

Cum ii invatam pe copii sa fie recunoscatori?

Jocul recunostintei

ll jucam unu la unu, completand pe rand un set de enunturi simple:

O persoana careia ii sunt recunoscator este ….

O jucarie pentru care sunt recunoscator este ….

O intamplare pentru care sunt recunoscator este …

Un lucru pentru care sunt recunoscator este …

O carte pentru care sunt recunoscator este …

Un lucru legat de mine pentru care sunt recunoscator este …

Si variantele de enunturi pot continua. Nu am ajuns inca sa jucam jocul recunostintei zilnic, dar obiectivul nostru este sa ii educam pe copii in sensul acesta, de a-si exprima zilnic recunostinta pentru oamenii, lucrurile, evenimentele care ii inconjoara, dar si pentru aspecte legate de felul lor de a fi, trasaturile lor de personalitate care ii ajuta in situatii diferite.

Multumirile de seara

Dialogurile noastre inainte de culcare au evoluat de la intrebarile legate de iubire, la enumerarea lucrurilor din ziua respectiva pentru care vor sa aduca multumiri. E un fel de a ne asigura ca se despart de zi cu ganduri pozitive si recunostinta.

In plus, ii ajuta la dezvoltarea limbajului si invatarea gramaticii limbii romane, caci ajung sa compuna fraze destul de complexe.

De obicei incepem discutia cerandu-le sa ne enumere lucrurile care le-au facut placere in ziua respectiva, apoi lucrurile pentru care ar vrea sa spuna „multumesc”.

Cum ii invatam pe copii sa spuna multumesc

Puterea exemplului

„Multumesc” e unul dintre cuvintele cele mai des rostite in casa noastra, folosit in orice context: daca Unu Mic strange jucariile, ii spunem multumesc, daca Una Mica isi taie singura legumele din farfurie, ii multumim si ei. Mergem pe principiul „repetitia e mama invatarii”. In plus, e un mod simplu de a arata respect celor din jur.

Metoda sandvisului

Nu tuturor le este la indemana sa spuna „multumesc”. Din contra, daca urmaresti limbajul adultilor, auzi mai des un „nu trebuia” decat un „multumesc” atunci cand se primeste ceva. Si totusi, printr-un cuvant atat de simplu le aratam celorlalti ca ii apreciem – in primul rand pentru lucrurile pe care le fac – si ca le dam si noi ceva in schimb.

Daca ai dificultati in a folosi acest cuvant (magic, iti spun eu), iata o strategie pe care o poti folosi si pe care ii poti invata si pe copii sa o foloseasca:

  1. „Mulțumesc” (felia de paine)
  2. numele persoanei (cascavalul)
  3. ceva despre cadoul/gestul facut (frunza de salata)

De exemplu: „Multumesc, Una Mica, felicitarea ta ma inveseleste prin culorile pe care le-ai folosit.” sau „Multumesc, Unu Mic. Ai ajutat-o pe sora ta si asta mi-a aratat ca esti un baiat atent la problemele celorlalti”.

Cum ii invatam pe copii sa fie recunoscatori de sarbatori

Daca stau sa ma gandesc ce cadouri au primit copiii Craciunul trecut si mai ales de la cine, ma ia cu dureri de cap. Faptul ca nu tin minte asemenea detalii nu ar fi un lucru grav. Numai ca Una Mica ne ia constant la intrebari despre provenienta lucrurilor sale: de la cine/de unde sunt si cand le-a primit.

Asa ca am stabilit cu Una sa procedam in felul urmator: ne vom nota, constiincios, pe o hartie – cadou si persoana. Apoi le vom aminti copiilor exact persoana pentru care pot fi recunoscatori pentru fiecare cadou in parte.

Tu prin ce modalitati ai ales sa-i inveti pe copii sa fie recunoscatori? Iti multumesc daca impartasesti din experienta ta intr-un comentariu mai jos.

Daca iti plac ideile mele si vrei sa citesti mai multe, inscrie-te la newsletter. Odata pe saptamana imi fac timp special pentru tine si iti trimit ceva bun, pe e-mail. Pentru asta e suficient sa completezi formularul de mai jos:

 

Ma bucur daca dai share:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-108014515-1