Cum am aruncat (aproape) toate jucariile copiilor si ce s-a intamplat apoi

Cum am aruncat jucariile copiilor

Da, poti spune ca e un sacrilegiu ce-am facut, daca asta gandesti. Poti sa ma numesti parinte rau sau cum vrei tu. Asta nu inseamna ca am procedat gresit. Din contra, am aruncat jucariile copiilor si n-am nici un regret.

 

Ce mi-a casunat de am aruncat (aproape) toate jucariile copiilor?

 

Pur si simplu n-am mai suportat. Una si cu mine ne-am trezit, aproape peste noapte, intr-o mare de tipete, urlete, plansete, certuri, busituri, lovituri, imbraceli, lacrimi peste lacrimi, furie, suparare, cearta… Toate astea intre copiii nostri.
Cauza a fost usor de observat: jucariile.
Aveau prea multe alegeri: plusuri peste plusuri, cutii cu tot felul de cuburi de constructie, puzzle-uri, figurine, mingi, masinute. Voiau sa se joace cu jucariile celuilalt, dar nu acceptau sa imparta. Daca unul atingea o jucarie a celuilalt, se dezlantuia urgia auditiva. Si sa zicem ca un copil de 4 ani (cat avea Una Mica) tipa cat tipa, dar unul de 1 an si 7 luni (cat avea Unu) asurzea tot blocul cu acutele sale.
Cum sa ne punem dopuri in urechi era departe de ideal, ne-am intrebat ce sa facem. Una imi mai propusese sa aruncam din jucariile copiilor, cu mai mult timp in urma, asa ca am reluat discutia asta. Cand au inceput si imbrancelile am actionat.
Mai intai le-am luat cartile din camera. Asta, dupa ce Unu Mic a primit o tranta zdravana pentru ca voia o anumita carte. Nu au avut nimic de citit pana a doua zi (dezastru pentru ei!). Sa-ti spun ca s-au culcat suparati?
A doua zi au primit alte carti. Dar Unu Mic a mai primit o tranta, din cauza unei jucarii. In momentul acela tot ce insemna obiect colorat, animat, plusat sau cauciucat, creat cu scopul de a distra copii, a disparut din campul lor vizual. Toata casa a fost rasa de jucarii.
Le-am strans pe toate in dormitorul nostru, pe care l-am si incuiat cu cheia.

 

De ce m-am gandit sa fac tocmai asta?

 

Aici o sa-ti spun o poveste si o sa intelegi de ce am zis ca ne-am trezit in tipete aproape peste noapte.
Cand am plecat din tara am avut 2 bagaje a cate 20 kg, o geanta de umar, cu haine de schimb, si un ghizdan cu mancare pentru drum. Din tot bagajul nostru, cam un sfert erau jucarii. Mai exact, am luat:

  • 2 truse de cosmetice, umplute cu jucarii, cate una pentru fiecare copil;
  • un set de constructie si un set de bucatarie de joaca, bagate in doua pungi cu fermoar;
  • un ghiozdan cu carti, creioane colorate si acuarele;
  • 2 plusuri pe care Una Mica si le-a carat intr-un ghiozdanel;
  • o trusa de cosmetice cu jucarii mici, bagata in geanta de schimburi, pentru drum.

Timp de trei luni copiii n-au avut nevoie de mai mult. In fiecare destinatie, fiecare primea cateva jucarii din trusa proprie (incercam sa le dam jucarii asemanatoare, ca sa nu se certe pe ele: cate o minge, cate o masinuta, figurine cu care sa se joace amandoi).

Am folosit si materiale reciclate si, unde am putut, am facut abonamente la biblioteci locale. Le-am cumparat, in plus, doar cate un set de papusi rusesti si o carte de colorat pentru Una Mica. In acest timp, copiii s-au inteles, au impartit, s-au jucat impreuna. Desi au avut nu mai mult de 3 variante de jucarii, tipetele lor au fost (nu exclusiv, dar de cele mai multe ori) chiote de veselie.

Cand ne-am intors in Bucuresti, au avut, deodata, acces la mult mai multe optiuni. Au uitat repede sa imparta sau sa se joace impreuna. Conta mai mult ca unul sa nu puna mana pe jucaria celuilalt, decat joaca in sine.

 

Ce am pastrat si ce am aruncat?

 

Nu-ti imagina ca am dus totul la gunoi. Dupa ce i-am culcat pe copii, ne-am apucat de treaba. Dupa cateva ore aveam totul sortat.

Am pastrat:

  • o cutie cu figurine animale salbatice
  • una cu figurine animale domestice
  • o cutie cu masini
  • o cutie cu puzzle-uri
  • inca una cu jocuri pentru +2 ani
  • cuburi
  • instrumente muzicale functionale
  • plusuri pe care le puteam folosi in activitatile de homeschooling
  • jucarii pentru joc de rol (set de bucatarie, papusa cu carucior, instrumente medicale)
  • doua seturi cu trenulete si cale ferata
  • 5 jucarii pentru motricitate fina
  • un balansoar
  • o galeata mare cu mingi

Aproape toate au incaput pe o etajera cu doua rafturi, in dormitorul nostru, dupa usa.

Am aruncat, am donat sau am vandut:

  • jucarii mici, piese fara pereche, jucarii fara sens – la gunoi
  • jucarii de bebelus
  • plusuri fata de care copii nu au manifestat interes
  • jucarii noi, dar care nu ii vor atrage pe copii nici mai tarziu
  • papusi de tip Barbie
  • jucarii zgomotoase
  • jucarii care ofera posibilitati limitate de joc

 

Ce s-a intamplat apoi?

 

Reactia imediata a fost de inteles: furie. Care a durat cateva minute. Una Mica (singura furioasa, de altfel) a inteles ca lipsa jucariilor a fost consecinta comportamentului ei fata de Unu Mic, asa ca s-a linistit si nu a cerut nimic inapoi. Dupa ce am sortat jucariile, le-am pus copiilor cateva in dormitor, asa ca, a doua zi, au fost incantati si s-au jucat impreuna de cum s-au trezit.

In timpul saptamanii folosim jucarii legate de tema noastra de homeschooling. Le punem in dormitorul lor seara, dupa ce ei adorm, asa ca a doua zi dimineata stau impreuna si se joaca (linistiti de cele mai multe ori). Schimbam sau adaugam noi jucarii zilnic. In plus, au mereu acces la etajera din camera noastra. Daca vor sa se joace cu ceva anume isi iau singuri. Si pun la loc.

De cand am aruncat aproape toate jucariile, copiii s-au certat mai putin. O singura data s-a intamplat ca Unu Mic sa vrea sa se joace cu bebelusul in carucior si a fost bruscat si impins. Fiind langa ei, am luat caruciorul imediat. Au trecut mai multe zile pana cand Una Mica mi-a cerut voie sa se joace cu el. Am lasat-o, normal.

Cand am observat violenta Unei Mici fata de fratele ei, am inceput sa-i vorbim si despre bunatate (aici afli cum). Saptamana aceasta am auzit-o dandu-i lectii lui Unu Mic despre bunatate si cum trebuie sa imparta jucariile intre ei. Stateau amandoi pe pat, unul langa celalalt, cufundati in monologul ei.

In linii mari, relatia lor e buna, se pupa, se tin de mana, se strang in brate. Certuri mai apar, de obicei atunci cand sunt obositi sau suprasolicitati. Dar sunt de scurta durata, ajungem la pace repede.

Parinte rau sau nu, faptul ca le-am aruncat (aproape) toate jucariile a avut consecinte pozitive. A fost singura solutie pe care am vazut-o la problema noastra si a functionat. Asa ca, daca si tu te confrunti cu violenta intre frati, incearca sa mai scapi de jucarii. Poate nu le arunci / dai la altii, poate doar le ascunzi intr-o camara. Asteapta cateva zile si vezi ce se intampla. Pe urma imi povestesti si mie.

 

 

Ma bucur daca dai share:

10 Replies to “Cum am aruncat (aproape) toate jucariile copiilor si ce s-a intamplat apoi”

  1. Buna! Prima data pe blog si primul articol citit si deja ma gandesc sa fac o ”curatenie” la jucarii. Sa mentionez ca ne-am mutat la casa si avem o camera pentru jocuri si jucarii?! O, vai! Erau multe, voiam sa avem liniste si spatiu fara obstacole in restul casei, asadar o camera a fost sacrificata in acest scop. De obicei se joaca unde sunt si eu, asadar a cam picat ideea de a se juca in camera de joaca 🙂 Cea mare are 4 ani si 5 lui, cea mica are 10 luni. Vai de mine daca cea mica vrea o jucarie care e a celei mari! Iese cu scandal. E fain cand se aduna mai multi copii: cei din vecini, nepoti, finuta si sunt mai multi, parca e mai bine, se joaca frumos si se inteleg. Cand sunt ele doua atunci incepe furtuna auditiva si, desigur, apar si imbrancelile. Sa vedem ce reusim sa facem, noroc ca mai avem o bucatica din pod care e libera- acolo vor zbura.

    1. Buna, Alexandra. Bine ai venit.
      Imbrancelile si scandalul ne-au facut si pe noi sa actionam. Nu-ti imagina ca acum e liniste si pace. Dar sunt la un nivel tolerabil. Iti doresc spor la curatenie.

  2. Fain si interesant articol 🙂 Desi micul P. momentan e singur, deja am inceput sortatrea jucariilor (in scop de donat/ aruncat) pentru ca pur si simplu era prea multa dezordine. La 1 an si jumatate se plictiseste relativ rapid si de multe ori nu are rabdare sa puna jucariile la loc de unde le-a luat. Asa ca toata camera/casa era vraiste in maxim 30 de minute. Inca nu am terminat cu aranjatul, dar si eu ma gandesc sa ii las doar cateva pe care sa le rotesc la catetva zile.

    1. Laura, iti doresc spor la sortat si loc suficient in casa pentru depozitare.

  3. Bine v-am gasit ! Noi am inchis 95 % din jucarii intr-o camera unde cei mici nu au acces decat atunci cand le aduc pe cele de care s-au saturat si le inlocuiesc cu altele de care le este dor . Mult succes in tot ceea ce faceti !

    1. Merci pentru urari, Camelia. Ma bucur sa aflu ca mai sunt si alti parinti care au procedat asa.

  4. Este pentru prima dată când va citesc dar parca era scris exact pentru mine acest articol. Aceleasi probleme, aceiași copii, aceleași jucarii. Vă mulțumesc că v-am descoperit și vă mulțumesc că existați. O zi frum

    1. Nici nu stii cat ma bucura comentariul tau. Exact pentru tine am scris (si scriu tot ce gasesti pe blog). Pentru ca stiu ca si tu (si multi alti parinti) ai aceleasi probleme ca si mine. Iti multumesc si eu si sper sa-ti fiu de ajutor si de acum incolo.

  5. Am luat în calcul aceasta varianta de nenumărate ori. Mai ales că se aduna zeci de jucării aiurea. Problema mea e când încep să le sortez, mi-e greu pentru că și mie îmi sunt dragi. Cele care nu mai au perechi sau cele distruse pleacă fără remușcări, dar fiecare din celelalte îmi aduce aminte de către un moment și sunt gata, ajunge tot în lada de jucării care rămân. Ce fac in cazul asta? Camera de rezerva nu am, dulapuri nu am in plus, bunicii care nu înțeleg și cadorisesc aiurea AM.

    1. Ella, mie mi-a fost tare, tare greu sa ma obisnuiesc cu aruncatul lucrurilor din casa. Adanc in sufletul meu sunt un mare colectionar afectiv – as pastra orice lucru, cat de mic, care imi aminteste de o intamplare draga. Dar sotia m-a fortat sa renunt la multe (nici nu-ti poti inchipui, nici n-as sti de unde sa incep ca sa-ti povestesc despre asta), asa ca, ajungand la jucariile copiilor, deja sunt imun la aruncatul lor. Raman un colectionar afectiv pentru ca asa sunt, asta nu pot schimba.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-108014515-1